Soacra locuia cu noi, dar nu făcea curat, pentru că se considera „oaspete”. Nu am rugat-o să se mute — soluția s-a dovedit mult mai elegantă.
Când soacra s-a mutat la noi, a spus imediat că nu va participa la treburile casnice. Credea că, fiind „oaspe”, nu este responsabilă pentru treburile din casă.
Am încercat să evit conflictele. În schimb, am decis să abordez situația cu umor și puțină creativitate.
Inițial, vizita ei urma să fie temporară — vânduse apartamentul și căuta unul nou. Soțul meu m-a asigurat că va dura puțin. Totuși, cu timpul, a devenit clar că soacra nu se grăbea să plece.
Își aducea în casă obiceiurile și regulile, fără a ține cont de faptul că suntem o familie tânără cu propriul ritm de viață. Am încercat să fiu răbdătoare. Dar când a încetat să facă curat după ea, a început să mă deranjeze cu adevărat. Bucătăria era adesea în dezordine, iar hainele le amesteca cu ale noastre, gândindu-se că oricum voi spăla totul.
Într-o zi, când i-am cerut să pună prosopul în coșul de rufe, mi-a răspuns zâmbind:
— Păi sunt oaspete. Oaspeții nu sunt rugați să se ocupe de casă.
Soțul meu nici el nu intervenea. Voia ca mama lui să se simtă confortabil. Dar am înțeles că trebuie să stabilesc niște limite — cu delicatețe, fără conflicte.
Și atunci mi-a venit o idee.
În dimineața următoare, am lăsat lângă patul ei un „meniu de mic dejun” tipărit, ca la hotel, cu cele mai simple preparate. Am adăugat un mesaj: „Bine ați venit la pensiunea de familie!”
Când a venit în bucătărie, surprinsă de acest gest, i-am spus liniștită:
— Deoarece ești oaspete, m-am gândit să-ți ofer un serviciu hotelier adevărat.
Am încetat să mai gătesc pentru cină. În locul acesta, am lăsat pe dulapul ei un meniu cu restaurante locale care livrează. În baie, am pus plăcuțe de tip „Curățenie în lucru”, pentru a arăta câte eforturi sunt necesare pentru a menține ordinea.
În cele din urmă, după câteva zile, am pus pe noptiera ei un „bon de plată” pentru servicii simbolice: spălare, curățenie, cumpărături — desigur, era doar o glumă prietenoasă.
Reacția a fost rapidă. Dar, ce e interesant, chiar după această discuție, soacra a spus că este pregătită să se mute.
Ne-am despărțit amabil, fără resentimente. Soțul meu a recunoscut că am procedat înțelept — fără ceartă, doar arătând situația dintr-o altă perspectivă.
Acum, acasă e din nou liniște. Și de fiecare dată când îmi pregătesc cafeaua de dimineață, zâmbesc — nu pentru că am câștigat un conflict, ci pentru că am păstrat respectul și ordinea.
Această poveste este fictivă și orice asemănare cu evenimente reale sau persoane este pur întâmplătoare.
