În familia noastră era obiceiul de a ne face urări călduroase de sărbători și cu ocazia zilelor de naștere. Toți primeau cadouri, atenție, grijă. Toți — în afară de mine. În fiecare an auzeam: „Ești adultă, nu ai nevoie de nimic”, „Ai deja tot ce-ți trebuie, de ce să cheltuim bani?”
Zâmbeam și mă prefăceam că nu contează. Deși, în adâncul sufletului, ca orice om, îmi doream să simt că cineva se gândește la mine și mă apreciază.
Am împlinit 60 de ani. Și pentru prima dată am decis că vreau să sărbătoresc această zi pentru mine. Nu ca mamă, nu ca soție, nu ca „stâlp al familiei”, ci pur și simplu ca femeie care merită bucurie. M-am pregătit din timp: am rezervat un loc primitor, mi-am cumpărat o rochie, am invitat pe cei dragi. Voiam ca acea seară să fie specială.
Dar totul a decurs altfel decât mă așteptam.
Urările au fost seci, mai mult din obișnuință. Nimeni nu mi-a adus un cadou, în afară de un plic formal de la niște rude mai îndepărtate. Chiar și cele mai simple cuvinte au fost rostite parcă în silă. M-am străduit să nu mă simt jignită. Am luat pur și simplu act de ceea ce s-a întâmplat.
Apoi am făcut ceva ce nimeni nu se aștepta din partea mea. Am spus cu voce tare că anul acesta vreau să-mi ofer mie însămi o bucurie: mi-am cumpărat telefonul la care visam de mult timp și am rezervat o excursie — pentru prima dată după mulți ani. Nu pentru că „trebuie”, ci pentru că „vreau”.
Reacția a fost surprinzătoare. Soțul meu a tăcut și a plecat primul. Fiicele s-au încurcat, apoi au început să mă întrebe: de ce nu am discutat cu nimeni, de ce nu am pus banii deoparte, de ce nu m-am gândit la ceilalți. Seara s-a încheiat în tăcere.
De atunci aproape că nu mai vorbim. Sunt tristă. Dar pentru prima dată după mult timp simt respect față de mine însămi — pentru că mi-am permis să fiu nu doar „pentru toți”, ci și pentru mine. Nu sunt supărată, nu dau vina pe nimeni. Pur și simplu fac un pas spre propria mea lume interioară.
Nu știu cum se va desfășura totul mai departe. Dar sunt sigură de un lucru: uneori, schimbările încep cu o singură decizie simplă — aceea de a-ți permite să te bucuri.
